miercuri, noiembrie 30

Din ciclul "Povesti din metrou"

Se așezase pe un scaun, fix în fața mea. Eu, citind despre femeile lui Bukowski. Îmi ridic privirea și mă pierd în frumusețea ei. Mă gândesc că trebuie să fi rupt multe inimi în drumul ei cu metroul, că orice bărbat s-ar putea îndrăgosti pe loc de ea. Nu știu de ce, am asociat-o cu Clementine din "Eternal Sunshine of the Spotless Mind" (personajul, nu Kate Winslet), doar că nu avea părul colorat. Părea așa...jucăușă, îndrăzneață, smart... Asta am văzut în ea în cele câteva secunde în care s-a asezat pe scaun și a privit puțin în jur. Deja eram mândră de mine că pot descrie oamenii după privirea din ochi și câteva gesturi. Își deschide geanta și scoate din ea o carte. ( "Vezi, Oana, ți-am zis că e smart"). Curioasă să văd ce citește, privesc insistent spre ea. Recunosc cartea după copertă. Mi-aduc aminte că am răsfoit-o și eu, într-o dimineață, pe plajă, convinsă find de laudele aduse de prietenele mele. Au fost singurele treizeci de minute regretate cu adevărat, singura dată când mi-a fost rușine cu ce citesc (speram să nu mă vadă nimeni), singura confruntare cu fetele pe această temă (mi-au frânt inima să le știu așa, mai mult decât a reusit autoarea cărții). În sfârșit, este vorba despre "Fluturi". Clementine deschide volumul 2 pe la jumătate. Deci îi place, mă gândesc. Ușor dezamăgită (și de ea, și de mine pentru că iar am avut un feeling eronat despre oameni), mă întorc la personajul meu betiv și vulgar, depedent de sex, fără milă si respect față de femei, nici măcar de sine însuși (poate d-asta). Închid curând cartea, urmează stația la care trebuie să cobor. Mă mai uit spre Clementine a mea, observ că dă rapid pagina. Oare și-a dat și ea seama că e bullshit, o porcărie? O privesc din nou, văd că sare peste vreo zece pagini... Cobor din metrou și, în speranța că nu m-am înșelat, îi mai dau o șansă...

Pui de somn

Știți somnul ăla de dup-amiază, puiul ăla de somn, când zici: mă întind în pat 5 minute și adormi profund? Somnul ăla pe care te obligau ai tăi să îl dormi, când tu voiai să mai stai afară să te joci? (Mulțumesc alor mei că m-au lăsat să fac ce vreau și să nu pierd timpul dormind). Somnul ăla de care ai parte din ce în ce mai rar acum, în viața ta de adult corporatist (culmea, ai vrea să te oblige cineva acum), la care tânjești de la prima oră când sună alarma și înjuri că trebuie să pleci la muncă și pe care nu îl mai pupi ever, pentru că iar ai stat peste program?! Pe care speri că îl vei prinde în weekend, dar cumva se întâmplă să fii super ocupat, prietenii te cheamă ici colo, mare, munte, Ikea, mall, vizită la părinți, copii de crescut etc ... Ei, bine, somnul ăla... Îl știti, da? E cel mai odihnitor și cel mai liniștit, că nici visele nu îl tulbură! E un adevărat pui de somn: cel mai dulce, dragălaș, pufos și cum vă mai urați voi la culcare (uateva'). Ce factori externi cunoașteți care îl poate întrerupe (având în vedere că e mijlocul zilei și majoritatea dintre noi este la muncă)? Să fie o bormașină? Nu, că nu e duminică și nu e vecinu' acasă. Să fie un gratar în fața blocului? Nu, că nu am vecini maneliști, slavă Domnului. Să fie o lucrare în asfalt (iar s-a stricat o țeavă, mama ei). Nu, abia au abandonat-o zilele trecute. Să fie celălalt vecin care își repară mașina și înjură singur? Nu, că nu mai stau la parter. Nici copiii din fața blocului nu sunt, toți se joacă cuminți pe calculator. Ce să fie? Ce să fie? Ei, bine, aspiratorul pe parchet! Da, nasol să auzi și când face vecina curățenie, dar ce să faci dacă pereții-s subțiri și azi e doar miercuri și tu ai vrut să dormi. Și cam cum e senzația aia, când abia adormisei, și te trezește acel ceva? Păi nu îți vine să înjuri și să te duci la vecina să îi dai cu mătura în cap? (Mai bine i-o faci cadou). Mă rog, așa ți se pare ție, dar ai dormit totuși jumătate de oră, exact cât îți propusesei. Mai bine îți pui o melodie frumoasă și o asculți la căști, în timp ce îți faci... o limonadă! (ca să nu mai puneți întrebări indiscrete).

Iubire de-o vară ... si înc-o vară, vara viitoare

Iubirea noastră... Un clișeu, ar putea spune unii. A început într-o vară pe plajă, în Vama Veche. Eu te-am observat prima. Nu aveam de unde să știu că îmi vei tulbura zilele ce mai rămăseseră din vara aceea. Seara, mă făceai să îmi pierd mințile. Dimineața, îmi era dor de tine. Sărutările tale dulci, parfumate, mă înnebuneau. Am încercat să te dau uitării, am căutat și altceva, dar întâmplarea făcea să mă întorc la tine. Te vedeam peste tot. Nu îmi puteam scoate din minte atingerea ta și parfumul tău amăgitor. A urmat seara aceea nebună, în care amândoi ne-am pierdut mințile. De atunci, am rămas nedespărțiți. Le-am povestit despre tine și prietenelor mele, care au devenit nerăbadătoare să te cunoască. Am decis să te iau acasă, atât îmi erai de drag. Îi mulțumesc celui care te-a adus pe pământ, iubitul meu Strongbow cu gust de fructe roșii!

the wall

Am lăsat loc doar pentru tine Mi-am dat seama când era furtună și nu știam pe unde intră ploaia Mă opresc din construcție Doar când trăie...