luni, septembrie 12

Fragment din Oceanografie de M. Eliade

"Se exagerează mult când se spune că teama de suferinţă ne sileşte să facem sau să răbdăm anumite lucruri de care am fi fericiţi să scăpăm. Teama de suferinţa noastră joacă un rol mult mai modest în conştiinţa modernă. Există una mai decisivă, care dintr-o ciudată pudoare rămâne întotdeauna în umbră: teama de a face pe alţii să sufere. În privinţa aceasta suntem mult mai altruişti, adică mai laşi, decât s-ar crede. Răbdăm o serie de compromisuri, vieţuim adevărate orori morale, ne complacem în cele mai sinistre minciuni, nu pentru că iubim confortul nostru lânced sau pentru că ne este teamă de suferinţa noastră- ci pentru că avem spaimă de suferinţa celorlalţi, implicaţi în experienţa noastră.
Şi aici întâlnim un alt grad de laşitate, de lipsă de virilitate. Este tocmai această teroare pe care o exercită asupra noastră suferinţa celor pe care îi iubim sau care ne sunt aproape. Evităm să facem anumite lucruri şi să spunem anumite adevăruri nu pentru că s-ar dezlănţui, prin aceasta, evenimente care ne-ar aduce nouă suferinţă, ci pentru că ar trebui să asistăm la durerea celorlalţi. În sinea noastră, am prefera să suferim noi- numai anumite situaţii să se sfârşească, anumite întunecimi să se limpezească. Dar nu putem face aceasta, pentru că atunci n-am suferi numai noi, ci mai ales ceilalţi.
Laşitatea aceasta este mai grozavă, mai subtilă şi mai "morală" decât laşitatea simplă a unui om căruia îi repugnă şi îi este teamă de propia suferinţă. Un tratat de etică ar trebui să ţină neapărat seama de ea. Şi o apologie a curajului ar trebui să ne înveţe că este mult mai uşor să suporţi o suferinţă inutilă decât să o suprimi bărbăteşte, chit că actul acesta de voinţă ar aduce după sine adevărate agonii în sufletul celorlalţi.
Ne rămâne de învăţat un lucru foarte greu: de a privi suferinţa altora cu aceeiaşi ochi cu care privim suferinţa noastră, de a provoca suferinţa altora, atunci când este necesar, cu acelaşi curaj cu care ştim s-o provocăm pe a noastră."

Nu-mi rămâne decât să învăţ...Un lucru foarte greu...

Un comentariu:

Miruna spunea...

Nu spun ca Mircea Eliade nu are dreptate in mare,dar totusi maniera in care expune aceasta problema,este una barbara,lipsita de orice fel de compasiune fata de semeni(mai ales cand in mare parte se refera la oamenii pe care ii iubesti sau ca iti sunt aproape). Ia aminte: trece tot ce citesti prin filtrul propriu,nu lua totul ca pe un adevar absolut,autorii fiind la urma urmei tot oameni,la fel ca noi ceilalti.