Sicrii în noapte se deschid
Iar morţii-încep să umble liberi
Descătuşaţi de viaţa lor trecută
Păşesc în aer, pe morminte.
În cimitir s-a luminat
Ce mişcă-acolo nu e viaţă
Nici moarte nu-i, nu ştim
Ce poate fi cu-adevărat.
Lumina se compune adunând
Atâtea suflete inchise
În timpul zilei s-au încins
Şi noaptea ies să vadă Luna.
Eu stau pe bancă şi privesc
Din depărtare-s nişte nori
Ce au figuri spre omenesc
Dar membrele-s nelimitate.
Uşor, uşor, urcă spre cer
Se împletesc într-unul
Şi se vor dilata curând
Pieri-vor la-nălţime.
Spre dimineaţă se întorc
Alarma razelor de Soare
Şi cu viteză-ajung la loc
Se-ncurcă în morminte.
În cimitir e linişte la opt
Nici-o mişcare nu se vede
Mai stau şi eu puţin pe bancă
Şi apoi închid sicriul.
Se afișează postările cu eticheta sicriu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sicriu. Afișați toate postările
duminică, septembrie 4
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
voi cu reclama cu-un pantof si tramvaiul plin cu legume stricate care put. nu stiti voi mi-am luat azi caiete ca o scolarita si zburdam pe s...
-
Şi ce dacă pantofii-mi sunt murdari Şi zâmbetul mi-e şters Am de cărat un glob în spate Şi nu e pământesc. Caut demult un loc să stau ...
-
Hm, s-a lasat frigul. Bine ca am ascultat-o pe mama si mi-am luat geaca cu scrisul “why not” mai groasa si mai clubarita. Ajung in statie. ‘...