Sicrii în noapte se deschid
Iar morţii-încep să umble liberi
Descătuşaţi de viaţa lor trecută
Păşesc în aer, pe morminte.
În cimitir s-a luminat
Ce mişcă-acolo nu e viaţă
Nici moarte nu-i, nu ştim
Ce poate fi cu-adevărat.
Lumina se compune adunând
Atâtea suflete inchise
În timpul zilei s-au încins
Şi noaptea ies să vadă Luna.
Eu stau pe bancă şi privesc
Din depărtare-s nişte nori
Ce au figuri spre omenesc
Dar membrele-s nelimitate.
Uşor, uşor, urcă spre cer
Se împletesc într-unul
Şi se vor dilata curând
Pieri-vor la-nălţime.
Spre dimineaţă se întorc
Alarma razelor de Soare
Şi cu viteză-ajung la loc
Se-ncurcă în morminte.
În cimitir e linişte la opt
Nici-o mişcare nu se vede
Mai stau şi eu puţin pe bancă
Şi apoi închid sicriul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
voi cu reclama cu-un pantof si tramvaiul plin cu legume stricate care put. nu stiti voi mi-am luat azi caiete ca o scolarita si zburdam pe s...
-
Şi ce dacă pantofii-mi sunt murdari Şi zâmbetul mi-e şters Am de cărat un glob în spate Şi nu e pământesc. Caut demult un loc să stau ...
-
Hm, s-a lasat frigul. Bine ca am ascultat-o pe mama si mi-am luat geaca cu scrisul “why not” mai groasa si mai clubarita. Ajung in statie. ‘...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu