duminică, septembrie 4

În cimitir

Sicrii în noapte se deschid
Iar morţii-încep să umble liberi
Descătuşaţi de viaţa lor trecută
Păşesc în aer, pe morminte.

În cimitir s-a luminat
Ce mişcă-acolo nu e viaţă
Nici moarte nu-i, nu ştim
Ce poate fi cu-adevărat.

Lumina se compune adunând
Atâtea suflete inchise
În timpul zilei s-au încins
Şi noaptea ies să vadă Luna.

Eu stau pe bancă şi privesc
Din depărtare-s nişte nori
Ce au figuri spre omenesc
Dar membrele-s nelimitate.

Uşor, uşor, urcă spre cer
Se împletesc într-unul
Şi se vor dilata curând
Pieri-vor la-nălţime.

Spre dimineaţă se întorc
Alarma razelor de Soare
Şi cu viteză-ajung la loc
Se-ncurcă în morminte.

În cimitir e linişte la opt
Nici-o mişcare nu se vede
Mai stau şi eu puţin pe bancă
Şi apoi închid sicriul.



Niciun comentariu: