Hm, s-a lasat frigul. Bine ca am ascultat-o pe mama si mi-am luat geaca cu scrisul “why not” mai groasa si mai clubarita.
Ajung in statie. ‘Ah, e bine, se vede tramvaiul ca in thumbnail. Cam multa lume de culoare in seara asta prin cartier. Au iesit din vizuini, ca nevastuicile. Sau ca ciorile. Nu, ca ciorile nu ies din vizuini’. Tramvaiul opreste in statie, urc grabita sa imi gasesc un loc cat mai retras si neprimejdios, daca exista in tramvai asa ceva. Dau peste aceleasi fete ciudate, de data asta si de ciori, si de tarani de bucuresti. Imi dau ghiozdanul jos, scot carticica de la cotidianul, tin ghiozdanul de bretele, pe o mana, si cu cealalta tin cartea si incerc sa citesc. Cineva imi urmareste miscarile. Ridic privirea cat pot de evident spre cineva-ul asta din fata mea si simt cum fruntea mi se rideaza. Isi intoarce privirea spre bara. “-Ce bara draguta si galbena!” ‘Daaaa! Cauta-ti alt loc retras si neprimejdios, p-asta eu l-ma gasit prima!!!"
‘Ce-i cu scepticismul asta pe mine? Pesemne ca e din cauza ca “m-a visat urat” viitoarea cumnata a mea’. Totusi, ora 17, iarna, nu e tocmai ora potrivita pentru a iesi din casa cu un ghiozdan in spate, un portofel sub cursuri, pix si foi pentru examen. Mai ales cursuri, pix si foi.’ Si nici ora potrivita pentru a te plimba cu tramvaiul, da? Ai auzit? Asa, priveste in continuare bara aia draguta si galbena’.
De citit, nu pot citi, lumina e prea slaba si o sa fie si mai slaba in sala de examen, asa ca ar trebui sa imi las ochii sa se odihneasca…printre barele astea dragute si galbene.
Ma intreb daca mai vine vreun controlor, sper sa nu fiu nevoita sa imi scot portofelul ca sa vada ca am portofel de piele si burdusit. Cu actele mele (da, am si eu acteee!), carti de vizita adunate de pe la baruri si restaurante, notite cu “nu uita” scrise pe post-it-uri colorate, si mult maruntis. Din care se pierde un sfert la deschiderea portofelului. Deci n-ar fi bines a vina controlorul. Dar cine mai controleaza la ora asta? Hotii de buzunare, tot timpul. Sper sa nu fi auzit si ei de criza, ca ia masuri mai repede ca Blaga.
Ultima statie. Cu peronul…pe malul drept, evident. Bazinul meu parca azvârlă picioarele pe scari. ‘Ce bine e sa fii tanar!’ Dau sa imi pun ghiozdanul in spate, dar ma razgandesc…am uitat cand i-a furat colegei mele portofelul stand la semafor. Se face verde, imi pun si ghiozdanul in spate, si ma strecor cu rapiditatea jucariei-palariuta care se invarte la nesfarsit, daca esti dibace si stii cum sa o invarti. App, cum sn? Ma gandesc ca trebuie sa fiu tare charaghioasa urmarita pe satelit.
Drumul pe jos pana la facultate imi reimprospateaza fortele. Eram in intarziere. Acum am semi-impresia ca as putea sa il bat pe cel ce ar indrazni ceva. Chiar si cu privirea.
La examen a fost bine. M-am intors acasa, tot cu Binele. Am fost la fel de precauta cu ghiozdanul, asa ca portofelul meu e in siguranta. Si notitele “nu-uita” la locul lor. Raul din vis nu s-a adeverit. ‘Cica ai sa imi dai niste bani, Cutarica!!! Si cica mai trebuie sa sun la Bulandra sa fac rezervare pentru piesa cutare si sa cumpar o sticluta de acetona si sa nu uit sa intreb de revista Photo la chiosc si sa ma duc pana la matusa sa ii duc branza si … Oh, la naiba, ar trebui sa scriu un deadline, totusi cred ca asta cu branza a expirat. Iar oja de pe unghii am rontait-o.’
