vineri, iulie 29

25 Iulie, Toxicologie

Trebuie să notez neapărat evenimentul ce a avut loc acum 4 zile. Ziua pe care mi-am jurat că nu o voi uita şi de care îmi voi aminti de fiecare dată când îmi voi pierde încrederea în mine. Este vorba de ziua de 25 iulie 2011, când am aflat că am luat 10 la Toxicologie. Încerc să memorez toţi paşii pe care i-am parcurs până la Catedră, toate gândurile care îmi venea atunci în minte. În ziua aia am avut ultimul examen, cel la Tehnică Farmaceutică, şi când am ieşit de la examen, am vorbit cu colegul meu de suferinţă, Bogdan, care mă întreba dacă vreau să merg să întreb de notă şi dacă mai citesc ceva înainte, întinzându-mi cartea. Am refuzat total, eram super obosită căci nu dormisem noaptea precedentă (avusesem o singură zi de învăţat pentru Tehnică) şi i-am spus că ar trebui să mergem să întrebăm dacă ne-a corectat lucrările. Am coborît la 3, am intrat în cabinet, l-am salutat pe prof şi l-am întrebat dacă cumva s-a uitat peste lucrările noastre. El s-a uitat la Bogdan şi l-a întrebat cum îl cheamă şi de la ce grupă e şi a pus-o pe o asistentă să se uite în catalog. Aceasta îi spune că nu are notă, deci nu i s-a corectat lucrarea, dar că Păduraru are 10. Atunci, lume dragă, vreau să vă spun că prima reacţie a fost: Ceeeeeeeeeeee? din care se înţelegea uimirea, apoi am rugat-o să se mai uite o dată pe numele meu şi mi-a confirmat nota. Doamnele care mai erau acolo m-au felicitat, profu se ocupa tot de colegul meu Bogdan şi nu ştiu dacă a zis ceva. Iar eu am ieşit din cabinet cu mâna la gură, încercând să-mi stăpânesc emoţiile. Imediat cum m-am văzut pe hol, am izbucnit în plâns. Eram exact ca o fată îndrăgostită care tocmai fusese cerută în căsătorie. Cred că este bună comparaţia, cam atât de fericită eram. Plângeam în hohote de bucurie şi tremuram toată. Ziua de 25 iulie a fost cea mai fericită zi din anul 2011. Nota aceea de 10 mi-a oferit cea mai mare încredere în mine şi mi-am spus că, dacă reuşesc asta, voi reuşi oricând, oriunde, în orice mi-aş propune. Şi cam aşa a fost! Cumva, îmi pare rău că nu am apucat să îi mulţumesc domnului profesor, dar poate că nici nu ar trebui să fac asta, meritul este al meu!
La final, pentru care care nu ştiu, examenul a fost unul foarte greu, despre care am fost avertizaţi încă din anul I de facultate, iar eu am reuşit performanţa asta (este o performanţă, am devenit eroină) fără alte ajutoare, doar prin forţe proprii. Deci, mi se scuză aroganţa! :)