Din ciclul "Povesti din metrou"

Se așezase pe un scaun, fix în fața mea. Eu, citind despre femeile lui Bukowski. Îmi ridic privirea și mă pierd în frumusețea ei. Mă gândesc că trebuie să fi rupt multe inimi în drumul ei cu metroul, că orice bărbat s-ar putea îndrăgosti pe loc de ea. Nu știu de ce, am asociat-o cu Clementine din "Eternal Sunshine of the Spotless Mind" (personajul, nu Kate Winslet), doar că nu avea părul colorat. Părea așa...jucăușă, îndrăzneață, smart... Asta am văzut în ea în cele câteva secunde în care s-a asezat pe scaun și a privit puțin în jur. Deja eram mândră de mine că pot descrie oamenii după privirea din ochi și câteva gesturi. Își deschide geanta și scoate din ea o carte. ( "Vezi, Oana, ți-am zis că e smart"). Curioasă să văd ce citește, privesc insistent spre ea. Recunosc cartea după copertă. Mi-aduc aminte că am răsfoit-o și eu, într-o dimineață, pe plajă, convinsă find de laudele aduse de prietenele mele. Au fost singurele treizeci de minute regretate cu adevărat, singura dată când mi-a fost rușine cu ce citesc (speram să nu mă vadă nimeni), singura confruntare cu fetele pe această temă (mi-au frânt inima să le știu așa, mai mult decât a reusit autoarea cărții). În sfârșit, este vorba despre "Fluturi". Clementine deschide volumul 2 pe la jumătate. Deci îi place, mă gândesc. Ușor dezamăgită (și de ea, și de mine pentru că iar am avut un feeling eronat despre oameni), mă întorc la personajul meu betiv și vulgar, depedent de sex, fără milă si respect față de femei, nici măcar de sine însuși (poate d-asta). Închid curând cartea, urmează stația la care trebuie să cobor. Mă mai uit spre Clementine a mea, observ că dă rapid pagina. Oare și-a dat și ea seama că e bullshit, o porcărie? O privesc din nou, văd că sare peste vreo zece pagini... Cobor din metrou și, în speranța că nu m-am înșelat, îi mai dau o șansă...